Nefiind eu vreun intelectual, mai apuc din cand in cand (de cateva ori pe an :P) sa citesc cate o carte.
Citind asa rar nu poate fi o surpriza ca-mi place cate un autor (neavand termen de comparatie, imi place putinul pe care-l citesc).
Foarte rar imi place foarte mult cate un autor. Este si cazul domnului Daniel Barbu, care inteleg ca este ceva profesor de stiinta politica.
Inainte de orice intelegere a textului, fie ea si sumara, mi-a placut foarte mult stilul frumos si lejer. Paradoxal pentru ca sunt fraze ample, si de multe ori incarcate de concepte care nu-mi sunt pe deplin cunoscute. Dar paradoxul se rezolva prin faptul ca intelesul frazelor este unitar - intelegerea (atat cat mi-e posibila fara sa am mari cunostinte de politica) vine treptat in doze bine alese.
Unele capitole imi sunt de nepriceput (cum e cel care presupune istoria liberalismului).
Retin multe "faze" pe care nu stiu sa le enumar aici decat in parte: comparatia intre Basescu si Codreanu, repetate observatii interesante in legatura cu politica la romani, istoria conceptului sau macar a termenului de "democratie" in Romania, critica adusa lui Platon care este asemanat cu Lenin.
Din partea ce-am inteles-o eu din cartea asta, domnul Daniel Barbu cunoaste politica. Mult mai bine decat multi altii care-si dau cu parerea despre concepte politice.
Impresia asta mi-e intarita si de alte semne de suprafata, cum ar fi ca asemenea lui Nae Ionescu care spunea despre Kant ca e doar un om ca toti ceilalti, deosebit de restul prin realizari intelectuale si nu prin vreo natura superioara, Daniel Barbu ii aduce o critica lui Platon, intemeiata pe cunoasterea lui si nu pe fantezie.
Alt semn ar fi frumusetea sirurilor de gandire care se intind in cam toate paginile, la fel si bogatia de informatie istorica, filosofica si politica. In orice caz ideile din cartea asta par sa se inalte intr-o structura pe verticala dintr-un plan al unei citiri monotene.
Concluzia pesimista este ca romanii sunt un popor care doresc sa fie guvernati iar nu reprezentati, politica romaneasca se preocupa de cine sa guverneze si nu de cum sau de ce, iar stiinta politica romaneasca abia traga sa se nasca si e departe de-a exista cu adevarat in ciuda numeroaselor publicatii si institutii care se ocupa in domeniu.
Comentarii